Judecătorii au veşti proaste pentru fiica fostului ministru comunist, Paul Niculescu Mizil. După un an de proces, magistraţii au stabilit că Lidia Niculescu Mizil, care este mama deputatei Oana Mizil, trebuie să-şi achite restanţele către RAPPS. Este vorba despre 100.000 de lei, scrie stirileprotv.ro. Exact chiria restantă pe anul 2008 plus penalităţile de întârziere. Ei bine, aceste datorii vin pe fondul majorării chiriei prin lege de la 450 de lei la aproximativ 1.800 de euro, fapt ce face ca aceste chiriaşe să susţină că nu îşi mai pot onora obligaţiile. Este practic poveste trasă la indigo cu cea a Mioarei Român, care a ajuns să fie obligată să plătească de la câteva sute de euro la 6.000 euro lunar ajungând ca RAPPS-ul să îi împute restanţe plus penalităţi de aproximativ o jumătate de milion de euro. Lidia Niculescu Mizil nu vrea să comenteze decizia care poate fi contestată la tribunal. Cert este că RAPPS-ul nu se mulţumeşte doar cu banii, ci vrea şi evacuarea chiriaşelor.