Bine observă amicul Constantin Gheorghe, zis şi Liberalul de stînga,ce mama cataroiului caută DNA în povestea asta cu DD – OTV? E Diaconescu Dan un demnitar, ceva, e ministru, e secretar de stat, e prefect, e drac, lac? Numitul e un simplu vînzător de zoaie pentru uzul femeilor îndelung neglijate şi al babelor demult menopauzate.
Dacă a şantajat, cum zic ăştia (aşa, între noi, n-o fi adunat el averea aia babană numai din lacrimi şi flegme), să-l strîngă cu uşa unul din multele parchete pe care le plătim din greu, nu ditamai Direcţia Naţională Anticorupţie! E corupt DD? Nu e, frate, e doar hoţ şi şantajist! Mă rog, doar dacă e prins cu ceea ce cam bănuieşte lumea presei că face. Au nu mai are DNA pe ce demnitari să pună laba? Cum ţuţuroiul lu Satan nu are, că-i plină presa de căcănării de partid şi de stat?
De aici mă despart însă de “Liberal”, care vede în povestea asta un soios avertisment dat presei. Păi cu tabloidul ăla jegos nu-mi dă mie puterea avertisment, frate. Pe OTV oricum trebuie dat cu hipoclorit, iar apoi ars cu napalm, să nu se mai simtă miasmele. Şi hai să ne gîndim niţeluş, nu cumva Budă Tv a fost unul din principalele canale prin care gaşca băsistă şi-a azvîrlit urdorile spre toţi cei care nu stăteau în poziţia echer? Nu cumva acolo şi-a povestit visele erotice Capo di tutti capi? Nu cumva la DD s-au chiloţărit şi Nuţi Udrea, şi Magda Ciumac, şi Boc, şi Tolea, şi Funeraliu, şi dracu mai ştie ce travestit, curvă, manechin ratat, manelist soios sau prooroc de cartier?
Eu cred, sper să nu fiu paranoic, că e doar un joc mizer, care convine fiecăreia dintre părţi. Adicătelea, Dănuţ, tată, te băgăm niţeluş la bulău, facem tămbălău gros, apoi te scoatem şi eşti ca nou. Tu faci jdemii de emisiuni “exclusiv, paradoxal, fantastic, incredibil, nemaivăzut”, vii şi cu nişte amintiri de la mititica şi om te faci, îţi creşte ratingul ca după Viagra. Între timp, mai uită proştii că le futem direcţia cu pensiile, cu încălzirea la iarnă, cu alea.