Sari la conținut

CFR Călători suplimentează, în sezonul estival 2011, 54 de trenuri pentru legături directe între principalele oraşe din ţară şi litoralul românesc, astfel că din 17 iunie toate trenurile care circulă până la Constanţa îşi vor prelungi traseul până la Mangalia.
Trenuri suplimentare introduse treptat. Cele 54 de trenuri vor face legătura între Bucureşti, Arad, Craiova, Timişoara, Deva, Reşita, Braşov, Sibiu, Târgu Mureş, Cluj Napoca, Oradea, Satu Mare, Baia Mare, Sighetu Marmaţiei, Iaşi, Suceava, Botoşani, Galaţi, Călăraşi, Buzău, Medgidia, se arată într-un comunicat de luni al CFR Călători. Trenurile suplimentare care vor asigura legătura între litoral şi principalele destinaţii din ţară, vor fi introduse în circulaţie treptat.
Oferte estivale. Călătorii pot beneficia, de asemenea, de ofertele comerciale care acordă reduceri la transport. Oferta „Minigrup 2-5” este destinată celor care călătoresc în grupuri mici (de 2 - 5 persoane) şi este valabilă în toate zilele săptămânii, mai puţin în zilele de vineri şi duminică, cu reduceri între 10 şi 25 de procente. Oferta „Cartea VSD” (vineri, sâmbătă, duminică) este valabilă în week-end, cu reduceri între 25 şi 60 la sută: „călătoria dus-întors” cu o reducere de 10 procente, reduceri între 5 şi 13 la sută la achiziţionarea biletelor cu anticipaţie, abonamentul lunar 5, 10, 15 zile, cu reduceri între 15 şi 30 la sută.

Comentarii

Ultimă oră