Vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Kovacs Attila, a anunţat că Braşov va fi primul judeţ din ţară care va avea şi o instalaţie de valorificare energetică, în cadrul sistemului integrat de gestionare a deşeurilor. Proiectele pilot vor fi implementate în premieră în România doar în două judeţe, Braşov şi Ilfov.
140 milioane de euro. Ministerul Mediului şi reprezentaţii Comisiei Europene au acceptat includerea staţiei în masterplanul sistemului integrat de gestionare a deşeurilor, finanţat pe programul Operaţional Sectorial (POS) Mediu. Licitaţia pentru punerea în aplicare a masterplanului va fi lansată în vara acestui an, iar finanţarea proiectului, în valoare de 140 milioane de euro, va fi asigurată din fonduri europene, fonduri guvernamentale, bugetul judeţean şi investiţii private.
Perfect ecologică. Centrala se va afla pe teritoriul administrativ al comunei Tărlungeni şi va avea o capacitate de 120.000 de tone de deşeuri pe an. „Staţia va fi perfect ecologică şi va îndeplini normele de mediu stabilite de Uniunea Europeană până în 2030”, declară Kovacs.