Tinerii şoferi asociază consumul de alcool la volan cu suspendarea permisului sau implicarea într-un accident rutier, dar nu percep pericolul asupra propriei vieţi, 30% dintre ei recunoscând că au condus cel puţin o dată sub influenţa alcoolului, potrivit rezultatelor unui studiu sociologic. Studiul, coordonat de sociologul Septimiu Chelcea, a fost realizat de Cult Market Research, în perioada 15 octombrie – 20 noiembrie 2010, aplicat pe un eşantion de 1001 repondenţi, din mediul urban.
Rezultatele arată că 30 la sută dintre tinerii şoferi români de sex masculin, cu vârste cuprinse între 18 şi 30 de ani, au condus cel puţin o dată sub influenţa băuturilor alcoolice.
Pe fondul acestui comportament, în cursul anului 2010, accidentele de circulaţie în care alcoolul a fost cauză concurentă au reprezentat şapte la sută din total accidentelor grave de circulaţie (645), conform Poliţiei Rutiere Române, numărul fiind într-o uşoară scădere faţă de cel din 2009.
"Şofatul sub influenţa alcoolului este periculos, indiferent de cantitatea de alcool în grame la litrul de sânge. Alcoolul afectează o serie de funcţii ale corpului, cum ar fi claritatea vederii şi timpul de reacţie, aspecte foarte importante pentru un şofer. De asemenea, alcoolul afectează judecata conducătorului auto, care devine tentat să depăşească limitele de viteză, mai ales în cazul alcoolemiilor mici, a declarat prof.univ.dr. Dan Dermengiu, Directorul General al Institutului Naţional de Medicină Legală "Mina Minovici".