Grupul belgian Vlerick a inaugurat un centru de afaceri la Braşov, care include spaţii de birouri cu o suprafaţă de 24.000 de metri pătraţi, în urma unei investiţii de peste 30 de milioane de euro.
Închiriat 70%. Centrul de afaceri, cel mai mare din Braşov, este situat la intrarea în oraş dinspre Bucureşti. În prezent, în Braşov Business Park lucrează deja 500 de persoane, rata de închiriere fiind de 70%, printre clienţii importanţi ai proiectului numărându-se Intesa San Paolo, Arvato Services (membră Bertelsmann), Dussman Service, Kron-Tour, UnionOtel, Brainvest, Europharm, Heineken sau Siemens. Braşov Business Park este dezvoltat de firma Ravensdale Investments, filială a Vlerick Group
Alte proiecte. Deocamdată, a fost finalizată doar prima fază a proiectului. A doua etapă va fi lansată dacă primele spaţii vor fi închiriate integral şi finanţarea va fi asigurată, a declarat preşedintele şi proprietarul grupului, baronul Philippe Vlerick. Grupul belgian a cumpărat anii trecuţi şi un teren de 24 de hectare la Hălchiu, unde intenţionează să investească 4-5 milioane de euro în dezvoltarea unui parc logistic. Fiecare companie care va fi atrasă în acest parc va primi suprafeţe între 6.000 şi 10.000 de metri pătraţi.
Cu ce se ocupă grupul belgian.
Grupul Vlerick are activităţi industriale şi financiare în ţări din Europa de Est şi Europa de Vest, India şi SUA. În România, grupul este reprezentat de UCO Ţesătura Giurgiu (ţesături), BMT Iaşi (echipamente industriale, tehnologia echipamentelor de sticlă, matriţe pentru industria de sticlărie şi industria aerospaţială) şi mai multe firme imobiliare, precum Royal Land, Brainvest şi Ravensdale Investments, cu proiecte în zona oraşelor Ploieşti şi Braşov.