Giuliano Stroe, un copil de origine română, de 5 ani, care trăieşte în Italia şi care a uimit anul trecut o lume întreagă cu abilităţile lui fizice, vine mâine în România, unde e invitat la emisiunea “Happy Hour”, de la PRO TV.
Giuliano, considerat cel mai puternic copil din lume, a devenit vedetă pe internet, unde au făcut furori filmuleţele în care îşi etalează performanţele sportive şi nişte cascadorii incredibile, care i-au adus chiar şi un loc în Cartea Recordurilor.
El a devenit pasionat de fitness încă de la vârsta de doi ani, când tatăl său a început să-l ia cu el la sală şi să-l antreneze. Cu toate că în prezent, are numai cinci ani, Giuliano a ajuns să facă exerciţii de body building complicate, recomandate bărbaţilor în toată firea.În ciuda popularităţii sale, cazul copilului a atras şi atenţia specialiştilor, care se tem că transformările pe care le-a suferit corpul baiatului ar putea să îi afecteze creşterea.