Ce-ţi doresc eu ţie, tristă Românie

Aud, resping variante ale nostalgiei comuniste, cronicizate în momentele foarte proaste, ca cel pe care îl traversăm acum. Oameni care au trăit din plin binefacerile sau spaimele regimului comunist se dezlănţuie într-un recital odios, nu doar în favoarea vremurilor de odinioară, ci şi – incredibil, absurd – într-un soi de reabilitare a lui Ceauşescu, măturând cu două vorbe care concentrează lipsurile lor actuale, o greşeală de zeci de ani. Urmările acestei greşeli a istoriei le trăim şi astăzi din plin, niciun popor al lumii nu poate avea pretenţia că a luat-o de la zero în vreun moment al existenţei sale, e o utopie. Parte a mentalităţilor atât de blamate în propria ogradă dar şi peste hotarele năpădite de valizele emigranţilor, este rodul buboiului roşu în beciurile căruia au murit sub torturi atâţia români. Cifrele însă vor fi întotdeauna mult mai demne de menţionat în cazul unui Holocaust, de pildă. Victimele comunismului să aştepte Judecata de Apoi, până atunci nu garantăm. Cinismul celor care pufnesc de câte ori se aduce în discuţie martiriul Rezistenţei este, în fapt, inconştienţă, dacă nu rea credinţă. Permitem aceste aberaţii pentru că, deh, are şi poporul dreptatea lui, e foame în ţară şi foamea nu are nevoie de memento-uri înălţătoare, nici de steaguri care flutură în vânt. Poporului îi flutură curenţii de aer în stomac, e irascibil şi înrăit de atâtea privaţiuni. Şi atunci ne întoarcem cu recunoştinţă spre trecutul ruşinos? Spre acel episod al terorii care părea fără sfârşit? Spre conducătorul semi-analfabet şi caricatura unei Prime Doamne? Spre cozile unde socializam cu mare grijă? Da, dar măcar aveam o slujbă garantată, bilete la băi şi program de linişte afişat la intrarea în bloc. Doar de asemenea răspunsuri mai suntem în stare? Instruiţi să alegem nu mai binele, ci răul cel mai mic. Dar oare a fost comunismul răul cel mai mic? Răspunsul meu e NU hotărât, din respect pentru eroi, pentru părinţii care au refuzat Carnetul, pentru mine, pentru o logică a lucrurilor, chiar şi atunci când ea pare una cu pământul. Nu ne vom găsi direcţia tânjind după un regim totalitar, represiv şi nu ne va fi mai bine în pătrăţelul asigurat pentru bun comportament în calitatea de roboţei. Întoarcerea în trecut este necesară pentru a păstra memoria adevăratei seve, în jurul căreia ne-am constituit ca naţiune. Avem lecţii preţioase în acest sens. Să excludem orice înapoiere la bezna condiţiei de cârtiţă!   de Alina Bârsan (http://alinabarsan.blogspot.com/)