Sari la conținut

Inspectoratul Şcolar al Judeţului (IŞJ) Braşov va comasa noi instituţii de învăţământ, în anul şcolar 2011-2012. Potrivit şefului IŞJ Braşov, prof. Dorel Agache, Colegiul Tehnic de Construcţii şi Arhitectură "Christian Kertsch" va fi preluat de Colegiul Tehnic „Mircea Cristea”. Colegiul Tehnic „Mircea Cristea”va avea peste 1.600 de elevi, de la boboci de clasa I până la nivel de şcoală postliceală, devenind astfel cel mai mare campus şcolar din judeţ. Aici va fi pregătit personal calificat în construcţii şi arhitectură, resurse naturale şi de mediu, dar şi mecanic.

Grupul Şcolar de Turism şi Alimentaţie Publică (fostul Liceu "Uzina 2") se va comasa cu Colegiul Naţional „Andrei Bârseanu”, procesul instructiv-educativ urmând a se desfăşura în sediul în care funcţiona până acum Colegiul „Christian Kertsch”, imobil situat pe strada Şcolii, în imediata apropiere a Colegiului Economic. Acesta va fi corpul B, „Andrei Bârseanu” devenind unul dintre cele mai mari licee economice din ţară


Şcoli cu un singur schimb

Pentru că avea populaţia şcolară în scădere, intrând sub efectivul de elevi care să-i permită păstrarea personalităţii juridice, Şcoala 4 din Răcădău va intra sub tutela Liceului de Arte Plastice „Hans Mattis Teutsch”, din acelaşi cartier, astfel încât în cele două unităţi cursurile se vor desfăşura într-un singur schimb. „Toate comasările, reaşezarea reţelei au şi acest scop, ca toţi elevii să înveţe numai în schimbul întâi, cum este firesc. Exemplul edificator este Liceul Honterus, unde s-a reuşit această organizare”, a declarat prof. Dorel Agache, inspectorul şcolar general.


Încep controalele. Colegiul Prefectural a adoptat ieri hotărârea de înfiinţare a unui grup de lucru ce va efectua de controale la unităţile de învăţământ din judeţ, în perspectiva deschiderii noului an şcolar. Din comisia de control vor face parte inspectori de la Prefectură, Inspectoratul Şcolar Judeţean, Direcţia de Sănătate Publică şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Ţara Bârsei". Controalele vor începe luni şi se vor derula pe parcursul întregii săptămâni.

Comentarii

Ultimă oră