Campania „Salvează o inimă” nu a rămas fără ecou şi vineri tânara a primit din partea elevilor de la şcoala generală numărul 14 suma de 750 de lei, după ce aceştia au jucat mai multe piese de teatru pentru a strânge banii.
„M-am născut cu inima bolnavă”
“M-am născut pe 28 iulie 1998, la ora 10 şi jumătate, era o zi frumoasă cu mult soare. A patra zi de la naştere mama a aflat ca inimioara mea este bolnavă. Probabil ca de multe ori la sânul ei se îmbinau gustul laptelui cu cel al lacrimilor ce curgeau uneori din ochii mamei. Ştiu că întotdeauna am avut un înger păzitor trimis de Dumnezeu, care m-a salvat şi m-a ajutat să depăşesc cele mai grele momente din viaţă. Sper să îmi fie alături întotdeauna , şi mai ştiu că pe lângă el mai am un înger care este mama. Ea se luptă să îmi fie bine, să duc o viaţă normală”. Cuvintele îi aparţin Andreei şi au fost publicate pe blogul tinerei pentru toţi cei care vor să o cunoască şi o ajute pe micuţa luptătoare. „Încercăm să nu ne resemnăm şi să luptăm pentru binele ei mai departe”, ne-a spus mama fetei, Cristina Neagu.
Teatru pentru viață
Andreea are o malformaţie cardiacă, ce o impiedică să trăiască normal şi din cauza agravării bolii viaţa îi este pusă în pericol. Impresionaţi de povestea ei, elevii dar şi profesorii şcolii generale numărul 14 s-au implicat pentru a veni în sprijinul fetei. Au pus în scenă nu mai puţin de 6 piese de teatru pe care copiii clasei a 6 le-au jucat în faţa celor 400 de colegi. Pentru ca Andreea să se facă bine are nevoie de imensa sumă de 25 de mii de euro. Banii sunt necesari până pe 23 mai, când fata este programată la o operaţie în Germania. Până acum s-au strâns cu puţin peste 2000 de lei cu ajutorul şcolilor generale 2, 9 şi 14. Salvează o inimă, intră pe http: Andreeaneagu.org unde poţi afla toate detaliile desprea starea de sănătate a fetei dar şi amănunte despre modul în care o poţi ajuta.