63 de tineri braşoveni şi-au înmatriculat firme în cadrul programului guvernamental de sprijinire a tinerilor întreprinzători. Statul „subvenţionează” SRL-ul unui tânăr debutant în afaceri cu până la 10.000 de euro. Alţi 90 de tineri afacerişti aspiranţi din Braşov îşi rezervaseră până ieri denumirea firmei. 22 dintre aceste companii au depus deja planurile de afaceri în baza cărora ar putea primi banii. Majoritatea noilor companii au ca obiect principal de activitate producţia în domeniul alimentar şi serviciile.