Sari la conținut

Câştigul salarial mediu net a fost, în ianuarie, de 1.467 lei, în scădere cu 8,5% faţă de luna anterioară, iar cele mai mari valori salariale medii nete au fost înregistrate în intermedieri financiare (3.577 lei), relevă datele Institutului Naţional de Statistică (INS).
Pe de altă parte, cele mai mici câştiguri salariale medii nete - 852 lei - au fost consemnate în domeniul hotelier şi restaurante. Potrivit INS, în luna ianuarie, câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 2.022 lei, în scădere cu 187 lei faţă de luna decembrie.
În raport cu evoluţia preţurilor de consum şi indicele câştigului salarial nominal net, câştigului salarial real pentru luna ianuarie 2012, faţă de luna precedentă, a fost de 91,2%. Totodată, faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost de 117,3%, cu 11,5% mai mic faţă de cel înregistrat în luna decembrie 2011.

Comentarii

Ultimă oră