Patinoarul „Olimpic” din Braşov a găzduit în perioada 20-25 septembrie Cupa Braşov la patinaj artistic pentru juniori, o competiţie de Grand Prix, acesta fiind unul din cele şapte astfel de concursuri pentru juniori cuprinse în programul competiţional al Uniunii Internaţionale de Patinaj. La juniori s-a impus rusul Maxim Kovtun, podiumul fiind completat de Ryuju Hino din Japonia şi canadianul Nam Nguyen. Pentru România, Vlad Ionescu a terminat pe locul 18, Cătălin Dimitrescu pe 19, iar Zsolt Kosz pe 20. Cea mai bună în competiţia rezervată junioarelor a fost rusoiaca Polina Shelepen. Tot o sportivă din Rusia, Polina Korobeynikova, a terminat pe locul 2, bronzul revenindu-i sud-coreencei Hae-Jin Kim. România a terminat concursul rezervat fetelor pe locurile 26 - Denisa Sandu şi 27 – Raisa Rjenovschi. În proba de dans s-a impus cuplul Alexandra Stepanova-Ivan Bukin, din Rusia. Medalia de argint a revenit perechii din Ucraina Anasatasia Galyeta-Alexei Shumski, iar bronzul a intrat în posesia canadienilor Bent Mackenzie- Garrett Mackeencan. Pe lângă punctele acumulate, pentru finala de Grand Prix care va avea loc în Canada, la Quebec, medaliaţii au primit şi premii în bani. Astfel, în probele individuale învingătorii au încasat câte 2.000 de dolari, în timp ce perechea ce s-a impus la dans a obţinut 3.000 de dolari. Grand Prix-ul a fost organizat pentru a 5-a oară în România, al doilea an consecutiv la patinoarul din Braşov.