Sari la conținut

Braşovul este al doilea oraş, după Piteşti, căruia i-a revenit monumentul „Flacăra păcii", un simbol al armoniei şi al înţelegerii. Piesa de artă a fost dezvelită vineri în foaierul Centrului Cultural Reduta, în prezenţa familiei Habsburg, care patronează organizaţia austriacă.  
Statueta „Flacăra Păcii" a fost donată de către prinţesa Herta Margarete Habsburg-Lothringen, preşedinte al Asociaţiei pentru Promovarea Păcii din Austria.
Personalitate răsplătită. Cu ocazia ceremoniei, distincţia „Flacăra păcii" i-a fost acordată preşedintelui Consiliului Judeţean, Aristotel Căncescu, pentru implicarea lui în promovarea valorilor istorice ale Braşovului. „Această distincţie este acordată personalităţilor care, prin activitatea lor, dau dovadă de responsabilitate şi acordă o atenţie deosebită culturii, valorilor istorice sau mediului înconjurător", a declarat Margarete Habsburg-Lothringen.
La rândul său, preşedintele CJ s-a declarat onorat de distincţia primită, menţionând că, în momentul de faţă, Castelul Bran, deţinut de familia de Habsburg, are un rol important în economia judeţului.
Despre ce monumente e vorba.  Aristotel Căncescu s-a implicat în lucrări de reabilitare a monumentelor istorice din judeţul Braşov, în special cele din municipiu. În urmă cu câteva luni a anunţat că a finalizat lucrările de reparaţie şi renovare ale Cetăţii Braşovului. Majoritatea lucrărilor de renovare a cetăţii au fost făcute din bani obţinuţi prin Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) şi Ministerul culturii şi cultelor. Prima etapă a fost în proiectul „O Românie frumoasă”, în care au fost reabilitate Bastionul Graft, unde s-au efectuat lucrări de consolidare şi restaurare, a fost amenajat un punct muzeal şi un bar-cofetărie, Turnul Alb, care a fost amenajat ca un punct muzeal, şi s-au făcut lucrări de consolidare şi restaurare a Bastionului Cojocarilor, Bastionului Postăvarilor şi Turnului Pulberăriei. Lucrările au fost executate în perioada mai 2004 – august 2006 şi au costat 450.000 de USD.
Bani europeni. Cu încă 582.646 de euro, din care 74% au fost bani de la comunitatea europeană, s-a renovat zidul de sud-est al Cetăţii Braşovului şi s-a efectuat reabilitarea funcţională a zonei urbane aferente - sectorul aflat între Bastionul Frânghierilor şi Bastionul Ţesătorilor, derulat în cadrul programului Phare 2001 – schema de finanţare nerambursabilă pentru proiecte de infrastructură mică. Lucrările s-au efectuat în perioada iulie 2005 – noiembrie 2006. În cadrul acestui proiect s-au făcut lucrări de renovare şi conservare a Porţii Ecaterinei, parte din ansamblul vechi al cetăţii. Lucrările au fost efectuate în perioada august 2006 – noiembrie 2007 şi au costat 437.934 lei. Lucrările de restaurare a diverselor elemente din Cetatea Braşovului au continuat şi pe timpul crizei economice, culminând cu finalizarea interiorului Bastionului Postăvarilor.


Urmează alte cetăţi. Anul acesta au început licitaţiie pentru alegerea firmelor ce vor face lucrările de renovare a cetăţilor Făgăraş, Feldioara şi Râşnov. La Făgăraş, lucrările sunt estimate la aproximativ 3 milioane de euro, bani care vor veni de la autoritatea locală şi CJ. La Râşnov este vorba de lucrări de 1 milion de euro, ce trebuie realizate "în regim de urgenţă". Căncescu a promis că forul judeţean pe care îl conduce se va implica şi în refacerea cetăţii de la Rupea "după ce se va rezolva litigiul de acolo".

"Unde este pace acolo este şi libertate. Acest monument îmi doresc să fie o amintire dar şi un avertisment de a gândi şi de a acţiona în spiritul păcii. Braşovul, din punct de vedere istoric, are legături foarte puternice cu Austria şi împreună avem sarcina de a ne implica în lupta pentru pace şi libertate" a declarat Herta Margarete Habsburg-Lothringen, preşedinte al Asociaţiei pentru Promovarea Păcii

Comentarii

Ultimă oră