Sari la conținut

Campionatul Naţional de Dans „Hip-Hop”, la Reduta

Sâmbătă, Centrul Cultural Reduta a găzduit cea de-a doua ediţie a Campionatului Naţional de Dans „Hip-Hop International România”. Au participat peste 300 de dansatori, din 40 de trupe de hip-hop, breakdance şi alte stiluri de „street dance”, din toată ţara.
Fără trupe din Braşov. Competiţia a fost organizată de HHI România, cu sediul în Oradea, care a devenit recent membru al organizaţiei internaţionale. Au participat dansatori şi formaţii de dans din Bucureşti, Constanţa, Brăila, Hunedoara, Buzău, Piteşti, Satu Mare, Oradea. Din păcate, nici o trupă din Braşov nu a participat la concurs. Juriul a fost format din trei specialişti, doi din Italia şi unul din Belgia. Concursul s-a desfăşurat pe trei secţiuni: juniori (7-12 ani), „varsity” (13-17 ani) şi adulţi. Organizatorii, prin vicepreşedintele  Hip Hop International România, Darius Domocoş, le-au oferit diferite premii, constând în bani, cupe, diplome şi echipamente de dans.
Merg la Las Vegas. Premiul cel mare, la fiecare categorie de vârstă, constă în contravaloarea cheltuielilor de deplasare pentru Campionatul Mondial de Hip Hop 2011, care se va desfăşura în iulie, în Las Vegas (SUA). Şcoala „Lil Motion” din Brăila, condusă de coregrafa Liliana Stan, a venit cu patru trupe de fete. Una dintre acestea, Lil Style, a obţinut locul I la categoria „varsity”. Trupa a repetat astfel performanţa de anul trecut, când a reprezentat România, la această categorie, la Campionatul Mondial din SUA.

Comentarii

Ultimă oră