O frenezie suspectă i-a cuprins, în noaptea de sîmbătă spre duminică, pe “legislativii” din comisiile de buget-finanţe. Tocmai văzusem “Californication” şi mi-am zis, să vezi că le-au schimbat ălora ţigările! Sau, le-au pus ceva în cafea. Cu aprobarea lui Streinu-Cercel. 6000 de amendamente? Vacs! Astea trec, astea nu. Pe calupuri. Miniştrii! Unde-s miniştrii, să vină iute la vorbitor! Încep să zbîrnîie celularele. Ăia, năuci, au început să vină, care cum era: Videanu în blugi, altul în pijama… Un minut pe la comisii, şi gata. Treceau bugetele ministerelor, ca vaccinaţii la “Andrei Balş”. Udrea, Videanu, Blaga – ok, fără sughiţuri şi regrete. La Berceanu, şi cu ceva în plus, să fie de pomană. Agricultura, plus două miliarde! Dumitru, ministrul, era şocat: “dar eu n-am cerut nimic!” Lasă, bre, că trebe. Hai, că vine fondu! I-au tras-o, în treacăt, Patapieviciului, ce 30%, pen’ ce? Să vină ăsta cu falusuri roz? S-au mai răzbunat, rînjind în pumni, pe moşii de la Curtea Constituţională, că prea şi-au făcut de cap anul trecut. Plus 59 la sută? Pe criză? Nţ! Respins! Pe la miezul nopţii, freneticii s-au apucat de asigurările sociale. Aici era nasolia. Cu pensiile, cu majorarea. S-au ciondănit ei vreo două ore, după care, hai la vot. Buget respins! Şoc şi groază, ca în Irak. Şi dacă-l respinge şi plenul? – a cugetat, spăriat, un pesedist. Hii! S-au mai gîndit, au mai calculat, au mai frecat nişte amendamente, de sanchi, tot ieşea nasol: pensiile intrau la apă! Pe la cîntatul cocoşilor, au votat iar. Exact cum le-a zis guvernu! Duminică dimineaţa, năuci, au fost sunaţi de televiziuni: cum e cu punctul de pensie, cu grija faţă de bătrîni, bla, bla. Păi, să vedeţi, că interesul naţional, că noi sîntem responsabili… Spume. Da’ las’ că i-a lăudat Băselu, tocmai de la supermarket, că-l trimisese coana Maria să-i cumpere borş. Ba, i-a şi tras de urechi pe gazetăraşi: îi blamaţi degeaba pe parlamentari, ei, săracii, se gîndesc la popor! Vedeţi, mă, că se poate? de Adrian Teacă