Sari la conținut

Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov a făcut public calendarul obligaţiilor fiscale al lunii iulie. Astfel, primul termen pe care trebuie să îl respecte contribuabilii braşoveni este astăzi, 7 iulie, dată până la care trebuie depusă „Declaraţia de menţiuni” de către plătitorii de TVA, care au în anul 2011 ca perioadă fiscală trimestrul calendaristic şi au efectuat o achiziţie intracomunitară în luna iunie 2011 (pentru schimbarea perioadei fiscale din trimestru în luna, începând cu luna iulie 2011).
15 iulie este termenul pentru depunerea Declaraţiei recapitulative privind livrările / achiziţiile / prestările intracomunitare de bunuri - Formular 390 VIES de către persoane impozabile înregistrate în scopuri de TVA care au efectuat în luna iunie 2011 livrări şi/sau achiziţii intracomunitare, prestări şi/sau achiziţii de servicii intracomunitare, precum şi livrări şi achiziţii în cadrul unei operaţiuni triunghiulare.
25 iulie este data până la care trebuie depuse cele mai multe declaraţii. Astfel, până la acea dată trebuie depusă „Declaraţia privind obligaţiile de plată la bugetul de stat" pentru obligaţiile de plată cu termen lunar şi plata acestor obligaţii, „Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale,  impozitului pe  venit şi evidenţă nominală a persoanelor asigurate" cu termen lunar şi plata acestor obligaţii de către persoanele fizice şi juridice care au calitatea de angajator, entităţile asimilate angajatorului care au calitatea de plătitori de venituri din activităţi dependente, venituri de natură salarială ş asimilate salariilor, plătitorii de venituri de natură profesională, altele decât cele salariale şi pentru care există obligaţia plăţii contribuţiei individuale de asigurări sociale şi asigurări pentru şomaj şi de către instituţii publice care calculează, reţin, plătesc şi după caz suportă contribuţii sociale obligatorii în numele asiguratului
Impozitul pe veniturile din salarii datorat de sediile secundare cu minimum 5 salariaţi, care deţin cod fiscal pentru impozitul pe salarii, se declară şi se plăteşte de societatea mamă la organul fiscal la care aceasta este înregistrată.
Tot până la 25 iulie trebuie depus şi „Decontul de taxă pe valoarea adăugată" de către plătitorii de TVA pentru care perioada fiscală este luna şi plata TVA-ului datorat”, precum şi „Decontul special de taxă pe valoarea adăugată" şi plata TVA-ului datorat de către persoane neînregistrate şi care nu trebuie să se înregistreze cf. art. 153 Cod fiscal, dar care au obligaţia să se înregistreze ca plătitori de TVA pentru:
achiziţii intracomunitare de bunuri taxabile pentru care s-a depăşit plafonul anual de 10.000 euro.
De asemenea, tot până la acest termen trebuie depusă şi „Declaraţia informativă privind livrările / prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional”, de către persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA în România (pentru semestrul I al anului 2011).

Comentarii

Ultimă oră