Bugetarii care şi-au obţinut banii în instanţă vor avea de aşteptat până în 2016 pentru a-i recupera. Magistraţii Curţii Constituţionale au decis, că legea care amână plata drepturilor câştigate de salariaţii statului în instanţă după tăierea salariilor şi a sporurilor este conformă cu legea fundamentală. Curtea Constituţională a României a respins, azi, cu majoritate de voturi, sesizarea Opoziţiei privind neconstituţionalitatea ordonanţei de urgenţă prin care a fost eşalonată până în 2016 plata drepturilor băneşti câştigate în instanţă. Decizia Curţii Constituţionale este definitivă şi obligatorie. Curtea Constituțională a României a dezbătut, sesizarea depusă de USL împotriva ordonanței de urgență prin care plata drepturilor salariale câștigate în instanță a fost eşalonată, din nou, până în 2016. USL susţine că ordonanţa încalcă dreptul de acces liber în justiţie, dar şi cel la proprietate. Sesizarea vine după ce deputaţii au adoptat, în octombrie, reeșalonarea drepturilor bănești câștigate de bugetari în instanţă, după reducerile salariale. Înainte de modificare, restanţele urmau să fie plătite în 3 tranșe, până în 2012. Potrivit legii în vigoare, bugetarii ar urma să recupereze 5% din drepturile băneşti în 2012, 10% în 2013, câte 25% în 2014 şi 2015, iar cea mai mare parte a sumei abia în 2016, adică 35%. Puterea a argumentat că modificarea e necesară pentru ca Executivul să se poată încadra în deficitul bugetar stabilit.