Plenul Consiliului Local Braşov se reuneşte luni în şedinţă ordinară, pentru a dezbate bugetul oraşului pe 2010 şi a aproba organigramele unor servicii ale municipalităţii, mai precis, pentru a da undă verde restructurărilor de personal.
* Dezbatere doar de formă. În ceea ce priveşte bugetul local, social-democraţii braşoveni îl acuză pe primarul George Scripcaru că nu doreşte să se întâlnească cu alegătorii. Ei au susţinut că la şedinţa de dezbatere a proiectului de buget pe 2010 al judeţului au fost invitate numai câteva persoane care se află în relaţii directe cu Primăria Braşov şi câţiva preşedinţi de asociaţii de proprietari, aleşi pe sprânceană, iar dezbaterea nu a fost una reală, ci un simulacru.
* Liber la construcţii în Poiană? Consilierii locali vor analiza proiecte de hotărâre privind planuri urbanistice de detaliu sau zonale pentru diferite zone sau construcţii din oraş. Pe ordinea de zi se află oportunitatea revocării HCL nr. 563/2008, prin care s-a sistat eliberarea certificatelor de urbanism, a autorizaţilor de construire şi aprobarea planurilor urbanistice de detaliu în Poiana Braşov, până la finalizarea colectorului Poiana Braşov-Râşnov. Deblocarea autorizaţiilor s-ar putea face degeaba, de vreme ce criza a sistat de mult investitiile în Poiană.