Sari la conținut

Braşovul nu va avea parte nici în al doilea trimestru al anului de bani pentru reparaţia drumurilor. Informaţia a ajuns pe surse la vicepreşedintele Consiliului Judeţean, care le-a explicat aleşilor care este motivul pentru care unele lucrări au fost oprite. Nu sunt prea multe şanse pentru ca drumul de la Hoghiz să fie refăcut în acest an. Cel puţin aşa cred cei din executivul judeţean, spre frustarea celor din legislativ.
„S-a început, s-a făcut ceva în Comana şi în rest nu s-a făcut nimic, s-a oprit toată lucrarea. Am fost ieri (n.r. luni) prin zona, am vorbit şi cu primarul din Hoghiz, am discutat şi cu directorii din combinat. Situaţia este foarte critică”, a spus Gheorghe Sarafinceanu, consilier judeţean PDL.
„Am pierdut în instanţă şi e vorba despre nişte hotărâri în instanţă care ne obligă să facem nişte plăţi către firma Gotic care a făcut deszăpeziri în perioada de iarnă. Datorită faptului că aceste hotărâri de instanţă au titlul executoriu şi pentru a nu ajunge la arierate am fost obligaţi  a face aceste plăţi în detrimentul lucrărilor de pe acel tronson”, a spus Mihai Pascu, vicepreşedinte CJ Braşov.
Mihai Pascu spune că veştile venite de la parlamentarii braşoveni nu sunt foarte bune. Aceştia au informaţii conform cărora rectificarea bugetară ce va fi operată la sfârşitul acestei luni este negativă cu un procent de 8%. Pascu însă se bazează pe contractul pe care judeţul îl are cu Ministerul Dezvoltării de aproximativ 6,4 milioane de euro pentru drumuri, suma care ar putea rezolva parţial problema Şercaia-Hoghiz.

Comentarii

Ultimă oră