Sari la conținut

Braşovul, în fruntea topului judeţelor care au accesat bani europeni

Braşovul se menţine de ani buni în fruntea topului judeţelor care au accesat bani europeni pentru dezvoltarea infrastructurii.

Zilele trecute, conducerea Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a aprobat împrumutul necesar cofinanţării proiectului European prin care fosta regie de apă primeşte un grant uriaş. Datorită acestui program regional, vor ajunge în judeţ de la Uniunea Europeană aproape 190 de milioane de euro, bani cu care se vor face şi reface reţele de apă şi canalizare în localităţile judeţului.  „Este vorba despre cea mai mare finanţare din România, pe fonduri structurale. Cu aceşti bani vom reabilita sistemul de alimentare cu apă şi canalizare din aproape tot judeţul. Vor fi amenajate mai multe staţii de epurare a apei”, a declarat preşedintele CJ Braşov, Aristotel Căncescu.
Reabilitări în judeţ. Până în acest moment, toate fondurile europene, împrumuturile şi cofinanţările au fost folosite pentru sistemul administrat de Compania Apa în municipiul reşedinţă de judeţ. Proiectele au fost realizate de specialiştii de la Consiliul Judeţean şi de la Compania Apa, regie care a fost transformată în operator regional pentru a putea accesa bani europeni nerambursabili. Este vorba despre cel mai mare grant accesat de vreo administraţie din ţară. Startul pentru acest mare proiect a fost dat încă din 2008. Viziunea preşedintelui Consiliului Judeţean, Aristotel Căncescu, a fost ca, după modelul braşovenilor din municipiu, şi locuitorii din judeţ să fie racordaţi la sistemul centralizat de apă şi canalizare. Iniţial, Uniunea Europeană a alocat pentru Judeţul Braşov suma de 150 de milioane de euro, după care aceasta a fost suplimentată.

Comentarii

Ultimă oră