După 1-1 în jocurile din capitală, Corona Fenestela 68 Braşov a tranşat calificarea în finala campionatului naţional de hochei pe gheaţă, în cele două jocuri disputate în faţa propriilor suporteri. 2-1 la general s-a făcut vineri, după victoria gazdelor cu 4-0 ! Aseară, braşovenii s-au impus încă odată în faţa celor de la Steaua, 5-2 şi cu scorul general de 3-1, Corona Fenestela 68 Braşov, merge în marea finală!
S-au încălzit în repriza a doua. După o primă repriză fără goluri şi fără ocazii clare la cele două porţi, actul secund a adus nu mai puţin de 5 goluri. Balul a fost deschis de braşoveni, care au punctat pentru 1-0, chiar în debutul reprizei (min.1,10), prin Szocs Szabolcs. Braşovul nu a fost în stare să îşi mărească avantajul în dublă superioritate, dar a făcut-o prin canadianul Faloon în min.12,59. Surprinzător, Steaua a revenit în joc şi a egalat la 2, prin punctele semnate de Butochnov în min. 13,55 şi Munteanu min.15,12. Rajcak şi-a trecut şi el numele pe lista marcatorilor şi a readus echipa de sub Tâmpa în avantaj în minutul 16,38. Cu doar câteva secunde înainte de finalul actului secund, Steaua a avut o lovitură de penalitate, dar canadianul Forgie a fost excelent blocat de portarul Braşovului, Patric Polcz.
Valuri în tribune... La adăpostul unui singur punct diferenţă, hocheiştii braşoveni au început tare actul 3, şi în minutul 1,40 Zsolt Balint a făcut 4-2! Steaua nu a mai avut forţa din repriza a doua să revină pe tabelă şi echipa de sub Tâmpa a închis definitiv tabela prin slovacul Adrej Rajcak (min.9,32). Evoluţia braşovenilor a fost răsplătită la final cu minute în şir de aplauze şi cu ....valuri făcute suporteri ! Nota 10 pentru fanii care au fost aproape de echipă!
Ciucul are prima şansă. Hocheiştii din Miercurea Ciuc au pus „monopol” în ultimii ani pe titlul naţional şi pleacă şi în acest sezon cu prima şansă. „Băieţii sunt hotărâţi să facă jocuri cât mai bune şi eu îmi doresc să câştigăm un singur joc la Miercurea Ciuc: cel cu numărul 7, din deplasare” a declarat aseară, în cadrul emisiunii Liga Mix difuzată pe canalul Mix 2 Tv, managerul formaţiei de sub Tâmpa, Atilla Naghy. Finala campionatului naţional de hochei pe gheaţă, SC Mirecurea Ciuc – Corona Fenestela 68 Braşov, se va disputa după sistemul cel mai bun din 7 partide. Primul joc al finalei se va disputa vineri seara.