Zeci de bănci din zona euro s-au grăbit să intre pe piaţa din Estul Europei în ultimii ani sperând să beneficieze de creşterea rapidă a economiilor din regiune.
Din cauza crizei de pe continent procesul s-a inversat, scrie cotidianul de business „The Wall Street Journal“.
„Asta înseamnă că cel puţin creşterea creditului în Europa de Est va rămâne foarte slabă”, este de părere Neil Shearing, economist pentru pieţe emergente la Capital Economics din Londra.
„Dar cred că există un risc major şi subapreciat de a se isca o nouă criză a creditului”, a mai precizat Shearing.
Până recent, intrarea băncilor în Europa de Est a fost de bun augur pentru economiile locale. Creditele se acordau uşor, iar unele bănci s-au implicat în proiecte civice precum sponsorizarea de programe gratuite de închirieri de biciclete.
După cum scriu ziariștii de la „The Wall Street Journal“, unele locuri „mustesc” de sucursalele marilor bănci. „În Braşov, un oraş din Transilvania cu 300.000 de locuitori, sucursalele a cel puţin 12 bănci străine, majoritate din zona euro, sunt la fiecare colţ.
În Bulgaria, Croaţia, Macedonia, Polonia, România şi Serbia cel puţin 20% din activele totale ale sistemului bancar sunt deţinute de creditori cu sediul în Grecia, Irlanda, Italia, Portugalia sau Spania, ţările din zona euro care au cele mai mari probleme“. (S.B.)