Judeţul nostru se poate mândri cu două dintre cele mai frumoase sate din ţară. E vorba de Şinca Nouă şi Sâmbăta de Sus. Cele două nume apar în ghidul celor mai frumoase sate din România, lansat la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti“. Alături de satele braşovene în clasament mai figurează satele Pietriceaua (Brebu) din Prahova, Răşinari din Sibiu, Voşlobeni din Harghita şi Saschiz din Mureş. În întocmirea clasamentului s-au luat în calcul calitatea sitului, calitatea urbanistică şi cultura locală. Ghidul este realizat în română şi franceză şi va fi folosit la promovarea turistică a ţării.
foto: turculturalbrasov.ro