Brașovul a depășit cifra de 100.000 de doze de vaccin împotriva Covid-19 administrate.
Directorul executiv al DSP Brașov, dr. Andrea Neculau spune că vaccinarea este dovedită a fi cel mai bun mijloc de a ne proteja de îmbolnăvire, în special împotriva formelor severe de boală, care necesită spitalizare.
Vaccinarea ne ajută să-i protejăm pe cei dragi din jurul nostru și să ne reluăm activitățile normale. Continuăm procesul de vaccinare și invităm populația să se înscrie în platforma de vaccinare. Toate vaccinurile disponibile în prezent sunt eficiente, iar beneficiile lor întrec cu mult potențialele riscuri. Cel mai bun vaccin este cel pe care l-ai făcut!