În primele trei luni ale acestui an 337 de companii braşovene au intrat în insolvenţă, în creştere cu 10% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Braşovul se situează pe locul patru după numărul de insolvenţe în perioada amintită, după Bucureşti, cu 1.182 de cazuri de insolvenţă, Bihor – 453 şi Prahova – 354, scrie bizbrasov.ro. În aceeaşi perioadă, potrivit datelor Oficiului Naţional pentru Registrul Comerţului s-au înregistrat 212 de cazuri de suspendări de activitate, în scădere cu 36,34%, în timp ce numărul dizolvărilor s-a restrâns cu 29,8%, până la 179 de cazuri. Şi numărul radierilor de firme a scăzut cu 18,45%, de la 824 la 672 de cazuri. În schimb, Braşovul stă mai bine la capitolul înmatriculări de firme. Anul acesta, în primele trei luni, au fost înmatriculate 927 de companii, în creştere cu 4,84% faţă de perioada similară a lui 2013, când se înregistrau 884 de firme nou înfiinţate. În aceste condiţii, numărul agenţilor economici activi a urcat cu aproape 2.000 la finele lunii martie 2014 faţă de sfârşitul lui martie 2013, de la 31.470 la 33.347 de unităţi.
Braşovul a câştigat 2.000 de firme în 12 luni