Românii au ajuns să fie datori vânduţi la bănci. În numai doi ani de criză, restanţele populaţiei au crescut de cinci ori. În decembrie 2008, noi, românii, aveam restanţe de 2,79 miliarde de lei. La sfârşitul anului trecut însă, valoarea lor era de 16,2 miliarde de lei. Compa¬rativ cu finalul anului 2009, în decem¬brie 2010, împrumuturile în valută cu întârzieri la plată de cel puţin o zi au fost mai mari cu 131%, iar cele în moneda naţională cu 70%. Cei mai rau-platnici sunt bucurestenii. Urmează apoi judeţul Cluj, si Brasovul curestante de aproape 653 de milioane de lei.