Sari la conținut

Braşovenii de la Just Dance, în turneu European

După ce anul trecut, în cadrul festivalului dedicat persoanelor cu dizabilităţi „Mode H Europe”, au impresionat publicul francez cu spectacolul „West Side Story”, cei 14 membri ai trupei braşovene Just Dance (dintre care şapte cu dizabilităţi) au fost invitaţi şi anul acesta la eveniment. Festivalul s-a desfăşurat în 20 şi 21 noiembrie în localitatea Tours din Franţa, unde braşovenii au prezentat spectacolul „James Bond - Agentul 007”, a cărui temă se referă la cinema - filme celebre, exprimate prin muzică şi dans. Artiştii braşoveni au fost apreciaţi şi de data aceasta de publicul prezent în Franţa. De altfel, prezenţi la şedinţa consiliului local de miercuri, membrii trupei le-au prezentat aleşilor locali un film realizat în Franţa. Ei au precizat că, după ce i-au urmărit în Franţa, reprezentanţii din Estonia şi Letonia i-au invitat să susţină spectacole în aceste ţări. Pe de altă parte, autoritatile locale, au declarat că Braşovul ar putea organiza, în anii următori, o ediţie a Mode H. De asemenea, spectacolele trupei Just Dance au putea fi incluse în programele instituţiilor de cultură din Braşov. ( R.I )

Comentarii

Ultimă oră