Sari la conținut

Braşovenii de la „Balance” fac acrobaţii pe vasele de croazieră

Valentin Luca, barmanul minune, nu a fost singurul braşovean care a uimit juriul şi pub licul la a doua ediţie a emisiunii „Românii au talent”. Şi membrii trupei de acrobaşie „Balance”, Dan Tăzlăuanu (25 de ani) şi pe Constantin Ciubotaru (25 de ani) sunt tot din Braşov.
Gimnaşti la Brasovia. Cei doi sunt gimnaşti, care au abandonat însă cariera de performanţă, din cauza unor probleme de sanatate, scrie cotidianul „Gândul”. Braşovenii s-au cunoscut încă de când aveau patru ani. La început, s-au antrenat în sala de gimnastică a clubului Braşovia, pentru ca mai târziu să continue pe „gazonul” grădinii de la bloc. O perioadă s-au antrenat chiar pe beton. În 2004, în vacanţa de vară, au plecat în Tunisia, la un lanţ de hoteluri, pentru a-şi prezenta primul lor act de mâini în mâini. Patru luni au lucrat la acel număr. S-au reîntors în ţară decişi să-şi construiască cariera din acrobaţii.
Spectacole pe vase de croazieră. Între timp, au început cursurile la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport la o universitate din Transilvania, fiind acum masteranzi în gimnastică. Pentru a-şi perfecţiona stilul, au urmărit zeci de înregistrări video cu trupe de acrobaţi. Aşa au descoperit noi figuri, pe care le-au exersat până le-au ieşit perfect. Băieţii regretă că au avut prea puţine ocazii să-şi prezinte munca în faţa publicului românesc. Au participat, totuşi, la câteva spectacole alături de Romanian Golden Team, trupa marelui Marius Urzică. Deocamdată, sportivii îşi prezintă numărul pe vase de croazieră, în Croaţia, Marea Britanie, Italia, Franţa, Spania, Germania, Korea şi Africa de Sud. Nu vor să meargă în circuri şi nici să stea plecaţi în caravane.

Comentarii

Ultimă oră