Pentru cei care n-au observat încă, încerc, atât cât mă ţin puterile, să stau deoparte de subiectele locale, pentru că evit să par o balenă care se zbate într-un pahar cu apă clocită în soare. Uneori, însă, îmi pierd răbdarea, iar astăzi e unul dintre acele momente.
Discutam deunăzi pe radio despre motivele pentru care am pleca din Braşov şi m-am surprins, neplăcut, cel puţin într-o primă fază, găsind pe nerăsuflate trei, şi toate aveau una şi aceeaşi cauză: „braşovenii”, notaţi ghilimele, nicidecum Braşovul, şi cred că am dezvoltat o reacţie idiosincrazică la Braşov pentru că e plin de „braşoveni”.
Nu-mi place că în Braşov, din pricina mentalităţii braşovene, poţi să-ţi permiţi să fii cel mult mediocru. Elitele deranjează în Braşov, pentru că periclitează o ordine de tip medieval şi pun în evidenţă diletantismul cu care se recomandă orice activitate de aici, de aceea în Braşov există tot mai puţine elite. Alungate, izolate şi ostracizate, au ales să plece in Bucureşti sau în alte ţări. Nu-mi place nici că „braşoveniilor” nu le pasă de direcţia pe care ar trebui să meargă Braşovul. Aud zilnic placa obosită şi îndoită a „oraşului turistic” şi, în momentul de faţă, mi se pare cea mai cruntă onanie. Turism nu înseamnă doar monumente sau muzee, turism înseamnă şi multe, foarte multe locuri în care turiştii să-şi poată cheltuii banii. În Braşov se închid magazine şi centre comerciale pe capete, în Braşov nu există parcuri de distracţii adevărate, în Braşov abia dacă avem un cinematograf cât de cât apropiat de standarde. Ce dracu’ să facă turistul în Braşov, să se plimbe pe Republicii şi să stea 10 zile pe terasă, cu toţi cocalarii? Nu-mi mai place că „braşovenii” se vaită toată ziua că oraşul le-a fost cotropit de moldoveni, de bucureşteni, de mongoli, de maghiari, de marţieni şi de regina alienşilor, nu-mi place că pozează în victimele unei conspiraţii uriaşe. Dacă nu mai suporţi căldura, pleci naibii din Miami, nu aştepţi să se schimbe clima după gusturile tale! Nu-mi place nici că tot timpul unii şi alţii se luptă pentru supremaţie locală. De fapt, pentru ce se luptă? Pentru un oraş în care nu se întâmplă şi nu se face NIMIC. Nu se întâmplă şi nu se face nimic dintr-un ultim motiv pentru care urăsc „braşovenii”: din pasivitate. Orice i-ai da braşoveanului, orice i-ai face sau spune braşoveanului, el nu va reacţiona. Se va plânge că e nedreptăţit şi obidit, dar nu va mişca un deget pentru el, aşteptând, pesemne, să rezolve Dumnezeu problema. Dacă Dumnezeu e ocupat, atunci, în ordine ierarhică, sfinţii, prefecţii, primarii, consiliile, sindicatele sau presa, niciodată ei. Şi de asta urăsc eu Braşovul: că e plin de „braşoveni”, cu gândire şi reacţie de braşoveni.
de Mihai Băra
