Parca imi zambeste complice si ma invita sa il descoper, cu strazile inguste si arhitectura veche, oameni care nu se grabesc pe strazi de parca ar fugi de ceva ascuns de care nici ei nu stiu; in schimb… privesc… se relaxeaza… si ce imi place cel mai mult, zambesc. Acel zambet care te invita la un gand cald si speranta ca orasul meu e cel pe care il doresc.
In plimbarile pe aleea cumparaturilor, te regasesti in secolul al XVIII-lea, unde oamenii s-au iubit, urat si si-au trait momentul. Parca si vad un Gavroche micut, cu sapca strengareste pe un ochi, alergand cu trenuletul din lemn la subrat si mama admonestandu-l sa se potoleasca.
Femei si barbati imbracati eleganti iesind la o plimbare si discutand… Oare s-au intrebat vreodata cum va arata Brasovul meu? Oare s-au gandit vreodata daca o sa ne placa cladirile lor…?
Imi place orasul meu cu expozitii si cladirile inghesuite, frumos colorate, care parca spun: uita-te la mine! ba la mine…iar eu le aleg pe toate si le zambesc. Imi plac aleile cu pavajele denivelate in care mi se impiedica picioarele si imi imaginez trasurile vechi, cu doamne elegante, care au trecut pe acolo, care au aplaudat comediile si au plans dramele puse in scena in teatrul brasovean.
Iubesc aerul de vechi al centrului istoric amestecat cu cel nou, al imaginii hollywoodiene de pe Tampa impreuna cu cel occidental din Poiana. Toate se imbina sub bolta de oras de suflet unde te poti distra, plimba si veseli in voie.
- galerie foto-