Institutul Naţional de Statistică contrazice declaraţiile cu iz electoral ale premierului Emil Boc în ce priveşte numărul
de kilometri de autostradă finalizaţi anul trecut. Potrivit unui comunicat de presă dat publicităţii referitor
la situaţia drumurilor din România, în 2010 s-au finalizat doar 11 km de autostradă, iar nu 46 cum spunea premierul. „Din totalul drumurilor naţionale, 6.188 km (37,4%) erau drumuri europene, iar 332 km (cu 3,4% mai mult decât în anul 2009, respectiv 11 km) însumau autostrăzile”, se arată în comunicatul INS. Pe de altă parte, iată ce declara în noiembrie 2010 premierul Emil Boc, prezent la o tăiere de panglică: „Astăzi, la Câmpia Turzii, practic finalizăm tronsonul de 54 de km din Autostrada Transilvania. Anul acesta vom finaliza pe lângă cei 12 km de aici, de la Câmpia Turzii, cei 20 km din Bucureşti, de la Chitila la Voluntari, în regim de autostradă, şi cei 14 km de la Sibiu care fac parte din coridorul IV. Deci, practic, anul acesta avem finalizaţi 46 km de autostradă”.