De teamă să nu piardă teren în favoarea lui Vasile Blaga, Emil Boc mai întârzie cu numirea unui ministru al Muncii până după alegerile interne din PDL programate pentru 14-15 mai. Motivul? Liderul PDL vrea să elimine orice risc de a pierde voturile organizaţiilor nemulţumite de o eventuală numire. De exemplu, dacă ar numi-o pe deputata Claudia Boghicevici, susţinută de gruparea Falcă-Udrea, Boc ar atrage nemulţumirea altor tabere. În schimb, dacă Emil Boc ar merge pe mâna unui apropiat al grupării Blaga, precum Gheorghe Barbu, invocând expertiza acestuia la Ministerul Muncii, o bună parte dintre filialele care-l susţin acum pe premier ar putea întoarce armele la Congres. Numit ministru intermar la Muncă după demisia lui Ioan Botiş, potrivit Constituţiei, Emil Boc are dreptul să păstreze acest portofoliu timp de 45 de zile.
Botiş, dat pe mâna DNA. Agenţia Naţională de Integritate a sesizat DNA în legătură cu situaţia fostului ministru al Muncii, Ioan Botiş, pentru conflict de interese. Constatările ANI îl contrazic pe fostul ministru în legatură cu afacerea celor 500.000 de euro proveniţi din fonduri europeni. Deşi Botiş a declarat că familia sa a pus în mod gratuit la dispoziţie un spaţiu asociaţiei, inspectorii au găsit un contract de închiriere pentru o durată de patru ani, chiria lunară fiind 5500 ron.