Cursul de schimb leu/euro anunţat azi de Banca Centrală Europeană (BCE) este mai mic decât cel din urmă cu un an, astfel că românii vor plăti, anul viitor, mai puţin pentru produsele purtătoare de acciză precum carburanţi, ţigări, cafea sau băuturi alcoolice.
BCE a afişat marţi un curs de referinţă de 4,4485 lei/euro. Această cotaţie, ce va fi publicată în Jurnalul Oficial al Comisiei Europene, va fi folosită pentru calculul accizelor de anul viitor - nivelul acestora fiind exprimat în euro în Codul fiscal.
Accizele pentru alcool, tutun, produse energetice (benzină, motorină, gaze naturale) şi cafea şi pentru taxa auto vor scădea, în lei, cu 1,65%, în 2014.
Pentru acest an, românii plătesc accizele la un curs de 4,5223 lei/euro, cu 1% mai mare decât cel plătit în 2012.
Nivelul accizei în lei este stabilit, potrivit Codului Fiscal, prin transformarea sumelor exprimate în echivalent euro, pe baza cursului de schimb valutar anunţat de Banca Centrală Europeană pentru prima zi lucrătoare a lunii octombrie din anul precedent.
Veniturile din accize au crescut în primele opt luni ale anului cu 1,5%, la 13,8 miliarde lei. Guvernul a majorat de la 1 septembrie accizele la alcool şi a introdus accize pentru bunuri de lux, precum maşini cu motor peste 3.000 cmc, bijuterii, obiecte din aur, iahturi, ceasuri de lux şi anumite tipuri de armament, utilizate de persoane fizice. Măsura a fost introdusă pentru a compensa impactul negativ al reducerii TVA la pâine la 9%.
Accizele sunt taxe speciale de consum care se datorează bugetului de stat pentru unele produse provenite din producția internă sau din import: bere, vinuri, băuturi fermentate, produse intermediare, alcool etilic, tutun prelucrat, produse energetice, energie electrică.