Sari la conținut

Poliţiştii din Zărneşti fac acum cercetări după ce o tânără de 19 ani din localitate a reclamat că a fost bătută şi violată. Se pare că plimbarea de duminică, alături de un (considerat până acum) prieten bun, s-a sfârşit foarte prost pentru zărneşteancă. Tânărul de 21 de ani cu care ieşise doar la plimbare, alături de alţi amici ai acestuia, s-a dovedit a fi un monstru. Împreună, tinerii au colindat pe la mai multe terase din Zărneşti, pe unde au şi băut. După ce s-au despărţit de ceilalţi băieţi, presupusul agresor a păcălit-o pe tânără să-l însoţească, sub pretextul că trebuie să-şi ia nişte lucruri dintr-o pensiune, dar ajunşi în cameră a bătut-o şi a fortat-o să întreţină cu el relaţii sexuale. Până la acest moment, anchetatorii nu au primit rezultatele care ar putea stabili veridicitatea reclamaţiei. Cert este că, speriat că va fi dat pe mâna poliţiei, zărneşteanul acuzat, care se pare că are antecedente penale, nu mai este de găsit. Tânărul, care nu are permis de conducere, a plecat cu maşina unui prieten, dar s-a izbit de un stâlp la mică distanţă, a abandonat autovehiculul şi a dispărut. Poliţiştii continuă cercetările în acest caz şi îl caută pe cel acuzat.

Comentarii

Ultimă oră