O pensionară în vârstă de 80 de ani fost păcătilă de un cuplu chiar în parcul Titulescu. Braşovenca a rămas, în plină zi fără aproape 4.000 de euro.
Garanţie falsă. Hoţii, în vârstă de aproximativ 50 de ani, s-au plâns că au probleme grave cu banii şi i-au cerut bătrânei să le schimbe valută. Escrocii i-au povestit bătrânei că nu sunt din oraş, dar că au o rudă apropiată internată la Spitalul Judeţean Braşov şi că, pentru tratamentul acesteia, au nevoie de o sumă mare de lei şi euro. Drept „garanţie” aceştia i-au arătat bătrânei că-i vor lăsa gaj geantă închisă cu lacăt în care se află câteva mii de euro.
Ţeapă. Bătrâna a luat de bună povestea şi i-a invitat în casă ca să le schimbe banii. Le-a dat 4400 de lei, iar apoi au mers cu toţii la bancă, de unde femeia a mai retras 2500 de euro. După ce escrocii au plecat, bătrâna a rămas cu 145 de dolari, singurii bani pe care hoţii i-au oferit, pentru a o convinge că întreaga sumă-garanţie este autentică. În gentuţă nu se aflau decât o broşă, un săpun, un pachet de şerveţele şi o pungă.
„Maradona”. Înşelătoria, numită „maradona” a mai fost pusă în practică în ultimele săptămâni, tot de o pereche de escroci, în Ţara Făgăraşului. Pentru a preveni astfel de evenimente IPJ Braşov a pornit o campanie de prevenire a tâlhăriilor asupra persoanelor în vârstă, campanie ce se va desfăşura în mai multe parcuri din oraş.