Un bărbat în vârstă de 80 de ani a ajuns la spital cu arsuri pe 60 la sută din suprafaţa corpului, în urma unui incendiu petrecut sâmbătă după-amiaza în localitatea Purcăreni. Totul a pornit de la o supraîncărcare cu lemne a sobei din casa bărbatului. Reprezentaţii ISU Braşov au intervenit la faţa locului cu două autospeciale şi au reusit, în scurt timp, să stingă focul. Bătrânul este internat în prezent la Spitalul judeţean Braşov. L.N.