Sari la conținut

La 12 zile de la protestele în stradă, preşedintele Traian Băsescu s-a adresat românilor, într-un discurs televizat la Palatul Cotroceni. Preşedintele şi-a început discursul spunând că este obligaţia sa să restabilească legătura de încredere dintre el şi o parte a populaţiei, pentru că s-a creat „o ruptură între preşedinte şi o parte a naţiunii”.  Întrebat dacă a luat vreodată în calcul demisia în toate aceste zile de proteste, Traian Băsescu a răspuns că nu ia în calcul această posibilitate, decât dacă această soluţie va fi necesară. "Sunt de meserie comandant de navă, nu am ratat niciodată destinaţia. Nu o voi rata nici cu România. Nu iau în considerare demisia. Preşedinţii nu pot să demisioneze în perioade de criză. Obiectivul major este să treci soluţia prin criză. Nu iau în consideraţie o asemenea soluţie, decât dacă va fi evident că asta e soluţia" a spus Băsescu.


Băsescu a spus că tot ce îşi reproşează în aceste două mandate de preşedinte sunt gafele publice pe care le-a comis, cum ar fi intervenţia telefonică pe care a avut-o în direct, la televizor, cu Raed Arafat.

Preşedintele a încercat să demonteze etichetele care i s-au pus în ultima vreme: „dictator”, „Băsescu face dosare”, „Băsescu conduce PDL”.

Comentarii

Ultimă oră