Sari la conținut

Opera Brașov a pregătit pentru sâmbătă, 11 februarie spectacolul Bărbierul din Sevilla, operă de Gioacchino Rossini. El este cel ce deschide era romantismului italian și aduce o adevărată revitalizare a spiritului teatral. Echilibrul dramaturgic, subiecte simple dar scriitură complexă pentru voci, sunt repere ce vorbesc de genialitatea compozitorului și de ușurință cu care crează capodopere. Spectacolul va avea loc sub bagheta dirijorului Dorel Munteanu și în regia lui Carmen Dobrescu. Dn distribuție fac parte Adrian Mărcan (Figaro), Liviu Iftene (debut-Contele Almaviva), Asineta Răducan  (Rosina), Ștefan Schuller (Bartolo), Dan Popescu (Basilio), Cristina Roșu (Berta), Marian Reste  (Fiorello) și Aurel Aron (notarul). Ei vor fi acompaniați de corul și orchestra Operei Brașov. Biletele costă 10 și respectiv 20 de lei și se pun în vânzare de marți la Opera Brașov din strada Bisericii Române Nr.51. (A.M.)

Comentarii

Ultimă oră