Cetăţeanul moldovean arestat la Zărneşti sub acuzaţia de viol, vrea să fie cercetat în stare de libertate. Avocaţii inculpatului au cerut magistraţilor înlocuirea măsurii arestării preventive cu interdicţia de a părăsi localitatea. Judecarea solicitării va avea loc vineri. În acest timp, fata de peste Prut, care se cazase la o pensiune din Râşnov, de unde a căzut de la etaj, se simte bine. Ea a fost operată de şeful Secţiei de Neurochirurgie de la Spitalul Judeţean din Braşov, doctorul Radu Mircea. (A.V.)