Asociaţia Internaţională Un Pas spre Viitor se poată lăuda cu un al patrulea proiect intitulat "Leaderi pentru mâine", finanţat de Ambasada SUA la Bucureşti şi care se adresează elevilor de la Colegiul Tehnic Mircea Cristea. În cadrul proiectului, liceenii vor învăţa, printre altele, cum să devină voluntari de excepţie şi cum să-şi dezvolte gândirea creativă.
„Vom ţine cinci sesiuni în cadrul proiectului Leaders for Tomorrow, în care ei vor învăţa ce înseamnă petrecerea timpului liber, managementul proiectului, adică exact paşii despre cum se realizează un proiect, despre comunicare în limbajul voluntariatului”, a declarat Florin Cătănescu, coordonator proiect.
„Să le dezvoltăm gândirea creativă, în sensul că vom încerca reamenajarea spaţiilor verzi din incinta şcolii în cadrul acestui proiect şi o să încercăm şi câteva acţiuni de voluntariat”, spune Melania Filip, responsabil comisie proiecte. 40 de elevi, şefi de clase, vor participa la cursurile ce vor fi predate de specialişti din cadrul Asociaţiei, dar şi de la Ambasada SUA. Proiectul se va derula până în aprilie 2012, iar printre acţiuni se numără şi cea din perioada sărbătorilor de iarnă, când de Crăciun elevii vor strânge jucării, pe care le vor dona unui centru de plasament din judeţ. (L.N.)