Sari la conținut

Dacă pentru maidanezii care au muşcat oameni, România a fost condamnată la CEDO, câinii poliţişti de la noi au ajuns să fie printre cei mai buni din Europa. Dovadă stă faptul că, în primele şase luni ale anului, câinii poliţişti de la noi din ţară împreună cu instructorii lor au fost solicitaţi în misiuni din Spania, Grecia şi Austria. În România, câinii poliţişti sunt pregătiţi la singura şcoală de dresaj canin de stat, cea de la Sibiu. Aici se pregătesc printre cei mai buni câini poliţişti atât pentru găsirea de persoane dispărute, cât şi pentru depistarea de droguri. În urmă cu doi ani, la o competiţie europeană, câinii sibieni au luat locul doi la secţiunea de depistare de stupefiante. Pentru pregătirea câinilor poliţişti se fac antrenamente speciale, în condiţii cât mai dificile, câinii fiind antrenaţi chiar şi cu elicopterul, pentru a se obişnui să acţioneze în misiuni atât de salvare, cât şi pentru a ajuta în anchetele judiciare.

Comentarii

Ultimă oră