Sari la conținut
avanpremiera-la-dramatic-

Joi, 26 februarie, ora 19.00, Teatrul „Sică Alexandrescu”  va fi gazda unui eveniment: debutul pe scena braşoveană a patru tineri actori: Ada Galeş, Simona Pop, Vlad Pavel, Bogdan Nechifor în piesa de teatru Jocul dragostei şi al întâmplării.

Îi acompaniază Claudiu Mihail, şi el parte a aceleiaşi generaţii, care şi-a făcut intrarea în teatrul braşovean în spectacolul Slugă la doi stăpâni de Carlo Goldoni. Totul  sub privirea experimentată a doamnei Viorica Geantă Chelbea. Aceasta este distribuţia următorului spectacol ce intră în repertoriul teatrului, Jocul dragostei şi al întâmplării de Marivaux. Regia îi aparţine lui Liviu Lucaci, iar scenografia Rodicăi Ştirbu.

Marivaux este maestrul comediei iubirii. Pentru el dragostea este un sentiment complex, care prin dezvoltările, capcanele, avânturile şi regresiile în conflicte, în peripeţiile intime, conţine intrinsec elemente de comedie. În Jocul dragostei şi al întâmplării  doi tineri logodiţi de părinţii lor dar care nu s-au văzut niciodată, urmează să se întâlnească pentru prima dată în vederea căsătoriei. Şi pentru că vor să se observe unul pe altul înainte de acest pas, le vine amândurora aceeaşi idee: îşi schimbă hainele cu proprii servitori... Un dublu travesti în care niciuna din părţi nu ştie de cealaltă şi în care fiecare se îndrăgosteşte de cine ar trebui: nobilii deghizaţi în servitori, între ei, aşa cum şi servitorilor în haine de nobili li se aprinde inima. Ce vor face mai departe? Cum vor descurca situaţia ce obligă la recunoaşterea travestiului? Cum vor trece de drama care pare să se nască, pentru că o fiică de nobil nu are voie să se îndrăgostească de un servitor...Biletele se găsesc la Casa de Bilete a TSA.

Comentarii

Ultimă oră