Sari la conținut

Bucureştenii care vor veni la iarnă pe Valea Prahovei vor trebui să folosească tot DN1, întrucât autostrada Bucureşti-Ploieşti este departe de a fi finalizată, scrie antena3.ro. Deşi termenul dat de constructori este decembrie 2011, abia sunt gata 25 de kilometri din autostradă. Până la finalul anului ar trebui să fie gata 56 de kilometri de drum, de la centura Bucureştiului până la Ploieşti. Deocamdată, doar câte 13-14 kilometri la intrarea de la Bucureşti şi ieşirea de la Ploieşti au şanse mari să fie folosiţi. Pe porţiuni bune, abia se toarnă pietrişul, însă constructorii sunt optimişti că totul va fi gata la termen. Autostrada Bucureşti-Ploieşti a fost începută în 2006 şi ar fi trebuit să fie gata doi ani mai târziu. Termenele au fost amânate de mai multe ori. Au întârziat şi constructorii cu lucrările, dar nici CNADNR nu şi-a făcut treaba la timp. Abia acum, când ar trebui să se termine lucrarea, au fost finalizate şi exproprierile. (A.M.)

Comentarii

Ultimă oră