Guvernul negociază un nou grafic al lucrărilor cu Bechtel.
Ministerul Transporturilor şi Compania Naţională de Autostrăzi (CNADNR) au iniţiat negocieri cu Bechtel pentru a decide un nou grafic al lucrărilor la Autostrada Transilvania, cu noi termene ce vor depăşi luna decembrie 2012, data limită luată în calcul până în prezent pentru finalizarea proiectului.
Degeaba şi-a pus Badea pene! Autostrada ar fi trebuit finalizată în luna decembrie 2012. Până acum s-au dat în folosinţă doar 42 de km de autostradă din 415 km. Acum doi ani, în momentul în care au finalizat 42 de km din 415 km cât are Autostrada Transilvania, Mircea Badea a defilat gol şi cu pene pe fund prin faţa guvernului. Ulterior, însă, lucrările s-au blocat. Şi cum în decembrie 2012 ea ar fi trebuit finalizată, Ministerul Transporturilor a chemat la negocieri firma Bechtel pentru a stabili noi termene. „În prezent, din cauza constrângerilor bugetare şi întârzierilor înregistrate în plata lucrărilor efectuate în anul 2010, antreprenorul Bechtel a redus ritmul lucrărilor şi efectivele desfăşurate pe şantier.
Puţin peste 10% în şapte ani. Ministerul Transporturilor şi CNADNR au demarat negocieri pentru eşalonarea plăţii datoriilor, încadrarea în standardele de cost şi refacerea programului de lucrări. În măsura în care acestea vor fi rezolvate, se va putea stabili un nou grafic de lucrări şi noi termene de finalizare”, au explicat surse din CNADNR. Autostrada Transilvania este proiectată pe o lungime totală de 415 kilometri, dar porţiunea construită până în prezent cu finanţarea statului, la aproape şapte ani de la lansarea proiectului, a depăşit cu puţin 10% din traseul total.
O nouă prelungire. Proiectul de construcţie a Autostrăzii Transilvania, pe traseul Braşov - Borş, a început în 2004, în baza unui contract cu o valoare de 2,2 miliarde de euro acordat companiei americane Bechtel. Lucrările au fost întrerupte la jumătatea anului 2005, când autorităţile au început reanalizarea contractelor încheiate de guvernarea precedentă. Ca urmare a sistării lucrărilor, termenul de finalizare a autostrăzii a fost prelungit cu un an, până în decembrie 2012. Acum, termenul se prelungeşte din nou.
Ce datorii are guvernul la Bechtel. Un document oficial redactat recent de conducerea Ministerului Transporturilor releva că pentru lucrările la Autostrada Transilvania au fost alocate prin bugetul pe acest an 148 milioane lei, în condiţiile în care valoarea datoriilor înregistrate la finele anului trecut depăşea 600 milioane lei. Fişa proiectului de investiţie inclusă în bugetul pe acest an al ministerului de resort indică, pentru 31 decembrie 2010, o valoare rămasă de finanţat aferentă lucrării de 8,5 miliarde lei, dintr-o valoare totală aprobată la deschiderea finanţării de 12,7 miliarde lei. Pe parcursul anului trecut a fost plătită companiei Bechtel o sumă totală de 965,1 milioane lei, din care datorii aferente anului 2009 de 867,8 milioane lei.