Un autobuz a fost făcut praf ieri dimineaţă, la Cristian, de un tren. Şoferul mijlocului de transport în comun în care se aflau 5 pasageri nu s-a asigurat atunci când a încercat să treacă o linie de cale ferată.Deşi autobuzul s-a rupt de la jumătate în urma impactului, o minune a făcut ca pasagerii şi şoferul să nu fie grav răniţi. Tot ce a mai rămas din autobuzul RAT Braşov care făcea legătura între doua cartiere ale oraşului, e un morman de fiare. Cu greu îţi poţi imagina că cineva ar fi putut scăpa cu viaţă.
Au ieşit pe picioarele lor. „Au fost preluate 6 victime şi au fost duse la Primiri Urgenţe. Din primele cercetări, nu sunt în stare foarte gravă aceste persoane, întrucât au ieşit pe picioarele lor, au fost preluate din acest autobuz”, a declarat colonelul Stelian Rechiţean şeful ISU Braşov. Martorii dar şi rudele călătorilor povestesc cu groază despre momentul în care autobuzul s-a oprit exact pe mijlocul căii ferate.
Nu s-a asigurat. „Şoferul autobuzului a încercat să treacă peste calea ferată fără să se asigure. Era ceaţă, într-adevăr, nu a putut să observe, dar trenul avea semnale acustice evidente, se auzeau foarte bine”, ne-a spus un martor
„Soţul mi-a spus că şoferul a oprit în mijlocul liniei de tren şi că nu s-a asigurat. Soţul, când a văzut că vine trenul, a fugit în spatele autobuzului iar din impact a zburat pe geam”, ne-a spus soţia unuia dintre răniţi. „Eram în casă şi am auzit trenul sunând, deci venea de la Bartolomeu şi autobuzul venea de la Măgurele, maşina a mers înainte şi trenul a bubuit-o. A bubuit puternic, până am ieşit eu afară o dus-o deja departe, nici nu am zis că e autobuz , am zis ca e o maşină de marfă de pe aici de pe la Măgurele”, ne-a declarat o femeie care locuieşte în apropiere. Pasagerii au scăpat toţi cu viaţă deoarece au reuşit să fugă cu toţii în spatele maşinii. Lucru care le-a scăpat viaţa ulterior.
Şofer experimentat. „În condiţii de ceaţă densă, vizibilitate redusă sub 50 de metri şoferul nu s-a asigurat corespunzător la trecerea cu calea ferată fără barieră, doar cu indicator şi a fost surprins de un autotren”, a spus Claudiu Tămârjan şef SPR Braşov. Conducerea RAT nu îşi explică cum s-a putut produce un astfel de accident, mai ales că şoferul în vârstă de 55 de ani era unul experimentat, fiind angajat al regiei din 1988. „În toată acestă perioadă nu a produs nici un fel de problemă, nu a fost implicat în accidente rutiere importante”, a declarat Silviu Ştefan purtător de cuvânt RAT Braşov. Medicii au spus că trei dintre cele 6 victime vor fi externate în cursul zilei de ieri, iar ceilalţi trei vor mai rămâne pentru câteva zile sub supraveghere la Spitalul Clinic Judeţean Braşov. Poliţiştii spun că şoferului autobuzului i se va întocmi dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Sori