Sari la conținut

Audierile maraton de la DNA s-au încheiat luni noapte în jurul orei 01:00. Toate persoanele au primit ordonanţe de reţinere şi vor ajunge astăzi în jurul prânzului în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă  pentru 29 de zile. Apărătorii susţin însă că acuzaţiile aduse clienţilor lor vor trebui şi probate. Ancheta Direcţiei Naţionale Anticorupţie are în atenţie 40 de persoane care, prin intermediul unor firme, au fost implicate în importuri ilegale de mărfuri din diferite ţări, prin Portul Constanţa, au declarat, luni, surse judiciare. Potrivit acestora în dosarul în care este implicat senatorul Mircea Banias apare şi Directorul adjunct al Grupului Nave al Poliţiei de Frontieră Constanţa, Adrian Pătraşcu. El este acuzat de luare de mită în ancheta ce-l vizează pe Mircea Banias, fiind bănuit că ar fi urmat să divulge informaţii clasificate ca secret de serviciu, în schimbul unor bunuri din China şi băuturi alcoolice. Secretarul de stat în Ministerul de Interne Laurenţiu Mironescu este acuzat de trafic de influenţă şi evaziune fiscală. Partenerul sau de afaceri, senatorul PDL Mircea Banias, a fost pus şi el sub urmărire penală. Cei doi sunt acuzaţi că au încasat ilegal un milion de euro.

Comentarii

Ultimă oră