Protestul din Piaţa Sfatului nu a avut însă nici un efect! La Braşov câinii capturaţi de pe domeniul public vor fi omorâţi după şapte zile din momentul în care au fost duşi în adăpost, iar cei bolnavi vor fi eutanasiaţi imediat! Asta au decis consilierii locali în ultima şedinţă de plen. Aceştia au aprobat regulamentul de funcţionare a Serviciului de gestionare a Animalelor Braşov. Cu alte cuvinte capturarea câinilor se va face cu momeli sau prin împuşcarea cu cartuşe tranchilizante, iar în cazul câinilor agresivi sau bolnavi incurabil, eutanasierea se face în momentul în care au fost aduşi în adăpost. Câinii sănătoşi au o perioadă de graţie de şapte zile pentru a fi revendicaţi. În caz contrar, şi aceste animale vor fi eutanasiate.