Sari la conținut

Au început înscrierile la Universitatea Transilvania

Elevii care au luat Bac-ul se pot înscrie începând de luni până vineri la una dintre cele 18 facultăţi din cadrul Universităţii „Transilvania". Pentru licenţă - forma de zi, universitatea a scos la concurs 4.392 de locuri, dintre care 2.820 bugetate, iar 1.572 cu taxă. Pentru cei care doresc să urmeze facultatea „la distanţă” sunt scoase la concurs, în total, 780 de locuri, iar pentru cei care vor să studieze la frecvenţă redusă, sunt scoase la concurs 325 de locuri.
Două etape. Taxele de înscriere variază între 50 de lei la „Ştiinţa şi Ingineria Materialelor” şi 150 de lei la Medicină. Prima listă cu tinerii admişi va fi afişată până cel târziu pe 20 iulie. În perioada 7-11 septembrie se va organiza a doua etapă de înscriere la facultate.
Acte necesare pentru înscriere. Dosarul de înscriere la facultate trebuie să conţină: o cerere tip; diploma de bacalaureat, în original; copie legalizată după certificatul de naştere; chitanţa de plată a taxei de admitere; adeverinţă medicală tip M.S. 18.1.1.; trei fotografii tip buletin şi copie după certificatul de căsătorie, dacă este cazul.

Comentarii

Ultimă oră