Poliţiştii braşoveni au depistat în traffic în acest weekend cinci conducători auto aflați la volan sub influența băuturilor alcoolice. În Făgăraș doi localnici de 43 și 22 ani aveau alcoolemii de 0,70 respectiv 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat. În Brașov a fost prins un brașovean de 37 ani, cu o alcoolemie 0,71 mg/l, în orașul Ghimbav, un codlean de 22 ani conducea un autoturism având o alcoolemie de 0,47 mg/l, iar în Lunca Câlnicului, un localnic de 29 ani se afla la volanul unui autoturism, având o alcoolemie de 0,62mg/l.Cei cinci conducători auto au fost conduși la spital, unde le-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei și sunt cercetați în stare de libertate, pentru infracțiuni la Legea Circulației. (A.M.)